Blog Recuperare Medicala

Articole Recuperare Medicala

Tratamentul spasticitatii
Spasticitatea, reprezinta o tulburare a sistemului nervos central in care anumiti muschi primesc continuu impulsuri de a se contracta, pentru ca nervii acestora, nu-si pot controla activitatea. Spasticitatea face parte din manifestarile tipice si cele mai impovaratoare ale disfunctiei SNC afectand un numar de peste 6 milioane de oameni pe an.
    
Spasticitatea, are rezonante diferite, pentru neurologul diagnostician si pentru recuperator. Daca pentru diagnostician, spasticitatea reprezinta doar un element clinic de diagnostic, pentru recuperator, trebuie sa reprezinte mult mai mult si sa suscite un interes aparte. Landau, recunoaste prin spasticitate, asa cum este si utilizat termenul in clinica, diferite combinatii intre urmatoarele elemente caracteristice sindromului de neuron motor central:
- pierderea miscarilor de finete;
- scaderea fortei de contractie voluntara;
- cresterea reflectivitatii osteo-tendinoase;
- cresterea rezistentei la intinderea pasiva a muschiului;
- hiperreflectivitatea reflexelor de flexie.

Denny-Brown, accepta ideea conform careia termenul clinic de spasticitate trebuie inteles ca o combinatie de mai multe elemente separate.
    
Cei mai multi specialisti au stabilit urmatoarea definitie pentru spasticitate:

,,Spasticitatea, componenta a sindromului de neuron motor central, este caracterizata de exagerarea reflexului muscular de intindere tonic, proportional cu viteza de intindere a muschiului si exagerarea reflexului muscular de intindere fazic exprimat prin hiperreflectivitatea osteo-tendinoasa".

Avantajul acestei definitii a spasticitatii, in comparatie cu altele, consta in faptul ca delimiteaza mai bine spasticitatea de rigiditatea musculara, distonia sau alte conditii particulare cu care este deseori confundata.
    
Dintre cauzele aparitiei spasticitatii se enumera: paraliziile cerebrale, hipoxia creierului, hiperexcitabilitatea motoneuronilor alfa, leziunile maduvei spinarii, accidentul vascular cerebral, unele boli metabolice, adrenoleucodistrofia, fenilcetonuria, bolile neurodegenerative, scleroza multipla si alte boli demielinizante. In mod obisnuit, spasticitatea musculara se dezvolta relativ rapid dupa un accident vascular cerebral.
    
Tratamentul recuperator al spasticitatii, se compune din tratament de kinetoterapie, fizioterapie si masaj medical. Numai o abordare interdisciplinara poate avea succes in reducerea consecintelor nedorite ale spasticitatii. In echipa de recuperare medicala, kinetoterapeutul face parte din acei profesionisti care se confrunta direct cu problema spasticitatii. Din acest motiv, s-a depus un efort permanent pentru gasirea de tehnici si metode kinetoterapice eficiente in rezolvarea acestei provocari presante. Kinetoterapia, utilizeaza mijloacele de reeducare neuro-motorie, preponderent tehnicile Kabat, Bobath, etc. Metoda Bobath, are ca obiectiv diminuarea excesului de activitate tonica reflexa ce perturba schema normala a motilitatii active. Metoda Kabat are la baza tehnicile de facilitare neuromusculara proprioceptiva (FNP), ce pot fi definite ca ,,metode de incurajare sau grabire a raspunsului mecanismului neuromuscular, gratie stimularii propriceptive". Tratamentele de fizioterapie si masaj medical, au mentinerea de a relaxa musculatura, de-a imbunatati mobilitatea articulara si de a preveni redorile.
 

Comentarii  

 
0 #1 sorina bratosin 27-02-2012 11:12
este f complexa explicarea spasticitatii.eu doresc sa stiu daca sunt indicate miorelaxantele pt picioare ,atunci cand exista si hipotonie axiala.
Citat
 

Adaug─â comentariu


Codul de securitate
Actualizeaz─â